„Rezultatele PISA sunt întotdeauna așteptate cu mult interes, atât la nivel național, cât și internațional.
În prefațarea lansării rezultatelor, pe pagina Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), graficul de mai jos este însoțit de o întrebare: „Rezultatele elevilor de 15 ani la lectură, matematică și științe au scăzut semnificativ între 2012 și 2022. Au reușit să recupereze?”
Pentru România, ca stat aflat în proces de aderare la OCDE, aceste rezultate trebuie privite și în contextul mai larg al nivelului nostru de dezvoltare și al decalajelor pe care le avem încă de recuperat.
În România, Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor se situează la aproximativ 71% din media OCDE, iar ponderea populației cu vârste între 25 și 64 de ani care are studii superioare este de 19%, comparativ cu 41% media OCDE.
Sunt repere care ne arată de unde pornim și, mai ales, distanța pe care trebuie să o recuperăm. Iar educația are un rol esențial în această recuperare.
Nu putem aștepta să ajungem la nivelul de prosperitate al statelor OCDE pentru a avea o educație mai bună. Avem nevoie de o educație mai bună tocmai pentru a ajunge acolo.
În cadrul evenimentului de astăzi, „De la date la politici educaționale: Sistemul educațional românesc în oglinda evaluărilor naționale și internaționale. Focus PISA 2025”, organizat la Biblioteca Centrală Universitară, începând cu ora 11:00, vom încerca să privim împreună rezultatele PISA, TIMSS, PIRLS, ICCS și ICILS, dar și rezultatele propriilor noastre evaluări – Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
Fiecare dintre aceste instrumente ne arată o parte a realității. Împreună, ne permit să construim un diagnostic mult mai riguros al educației din România.

Nu trebuie să schimbăm școala pentru a obține un loc mai bun într-un clasament internațional. Trebuie să o schimbăm pentru ca fiecare copil să aibă șansa de a înțelege ceea ce citește, de a folosi ceea ce învață și de a fi pregătit pentru lumea în care va trăi”, declara marți dimineață ministrul Educației, Mihai Dimian. Ulterior, oficialul a revenit cu detalii și cu o opinie cu… aplomb:
„1. Evoluția rezultatelor României, comparativ cu evoluția mediei rezultatelor țărilor membre ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) la testele PISA din 2025.
2. Atunci când comparăm rezultatele României cu media țărilor OECD, din care România nu face parte, este util să luăm în calcul și faptul că Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor al României se situează la aproximativ 71% din media țărilor membre OCDE, cu care ne comparăm. De asemenea, ponderea populației cu vârste între 25 și 64 de ani care are studii superioare este de 19% în România, în timp ce în statele membre OECD este de 41%, oferind un climat diferit din punct de vedere al pregătirii educaționale atât în familie, cât și în comunitate.
3. Ceea ce indică rezultatele testelor PISA este că 48% dintre elevii români ating nivelul minim de competență (nivelul 2) la Matematică, 52% la Lectură și 54% la Științe, în timp ce media țărilor membre OCDE este de 65%, 69% și, respectiv, 74%. Institutul de Științe ale Educației are de clarificat situația a 24% din generația respectivă, despre care spune că nu are informații și că i-a declarat sub nivelul 2, adică în categoria analfabeților funcționali. E posibil ca majoritatea să fie, dar este posibil că o parte din cei 24% să studieze în școli din străinătate, să studieze în România după curricula altei țări (școala britanică, școala germană, etc) sau să fie în alte situații similare.
4. Indiferent de tendința internațională și de cauzele acesteia, de diferențele economice și de niveluri de educație ale adulților din România și țările membre OECD, noi avem de făcut schimbări pentru ca elevii să înțeleagă mai bine ceea ce citesc, să aplice ceea ce învață și să fie mai bine pregătiți pentru tehnologiile noi și pentru profesiile noi.
5. Investițiile finalizate în acest an în infrastructura unităților școlare, inclusiv 5.000 de școli dotate cu laboratoare de științe, laboratoare IT, ateliere de practică, mai mult de 1.300 de laboratoare inteligente, pot oferi baza necesară pentru aceste schimbări fundamentale în modul în care elevii utilizează practic ceea ce învață, înțeleg mai bine conceptele teoretice și se pregătesc mai bine pentru noile tehnologii. Dar e nevoie să efectuăm cât mai multe activități didactice în aceste laboratoare!
6. Este nevoie ca activitățile didactice să se orienteze mai mult către dezvoltarea gândirii critice și a gândirii creative”.
Zicem că merită citit și re-citit.

