Oficiali ai administrației publice judeţene şi locale, conducători ai instituţiilor de reglementare în domeniul aeronautic, alături de parteneri operaţionali, colaboratori instituţionali şi promotori pentru Aeroportul Internațional Brașov au fost prezenţi la o ceremonie desfăşurată vineri, 13 iunie, în terminalul AIBG.
Consiliul Judeţean Braşov, care este forul tutelar al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, a fost reprezentat prin preşedintele Adrian-Ioan Veştea, vicepreşedinţii Constantin Todorică Şerban şi Adrian Iatan, administratorul public Szenner Zoltan şi membri din Executiv care au fost implicaţi în tot ceea ce a însemnat parcursul greu, dar încununat de succes, al construirii şi operaţionalizării celui mai tânăr şi mai modern aeroport al ţării.
Printre oficialităţile care au onorat invitaţia transmisă de preşedintele Consiliului de Administraţie al RA „AIBG”, Daniel Micu, şi de directorul general al Aeroportului Braşov, Constantin Albu, s-au numărat Mihai Cătălin Văsii – prefectul judeţului Braşov, Adrian Cojoc – directorul general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A., Nicolae Stoica – directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile Române, Ionel Fliundra – primarul oraşului Ghimbav, și Gicu Cojocaru – primarul comunei Cristian, fiecare având partea sa de contribuţie în implementarea obiectivului.
Participanţii au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă, în semn de respect şi apreciere a implicării în materializarea celui mai important obiectiv investiţional realizat în judeţul Braşov în perioada postdecembristă.
La mulți ani și… la cât mai mulți pasageri și momente de neuitat!

