Sună clopoțelul de încheiere a celei de-a 11-a ediții a programului educațional „Școala siguranței Tedi”, o inițiativă care contribuie de peste un deceniu la educarea elevilor de clasa I privind comportamentele preventive și gestionarea situațiilor care le pot pune în pericol siguranța.
În toți acești ani, peste 471.000 de elevi de clasa I din toată țara au învățat cum să se protejeze și să reacționeze în situații de risc. În anul școlar 2025 – 2026, aproximativ 58.000 de elevi de clasa I au făcut primii pași în universul educației despre siguranță prin programul „Școala siguranței Tedi”.
Festivitatea care a marcat încheierea ediției 2025 – 2026 a avut loc la Liceul Internaţional PREMS din Brașov. Elevii din clasa I, împreună cu Tedi, au parcurs lecția „Siguranța în vacanța de vară”, ascultând informațiile oferite de către doamna învățătoare și reprezentantul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov. Și-au testat apoi cunoștințele și au efectuat exercițiile din broșura pusă la dispoziție gratuit de către Tedi, brand al companiei Tymbark. La finalul orei, elevii clasei I au predat ștafeta siguranței elevilor care tocmai au încheiat clasa pregătitoare, într-o ceremonie plină de veselie. Toți copiii s-au bucurat de atelierele organizate în curtea școlii de polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

