Joi seară, muzicienii brașoveni au închis Stagiunea cu numărul 148 cu un concert grandios la Sala Patria. Orchestra Filarmonicii Brașov a cântat sub bagheta dirijorului David Molard-Soriano, având-o ca solistă pe mezzosoprana Axelle Saint-Cirel.
În prima parte, Axelle Saint-Cirel a oferit un moment extraordinar prin interpretarea ciclului „Lieder eines fahrenden Gesellen” de Gustav Mahler, o lucrare plină de dor, fragilitate și emoție profund umană.






Au încheiat apoi într-o notă înaltă, cu „Pasărea de foc” de Igor Stravinsky, o partitură spectaculoasă, plină de culoare, mister și forță orchestrală. Momentul a avut și o semnificație aparte, venind la o zi după aniversarea nașterii lui Stravinsky, marcată pe 17 iunie.
„În mod simbolic, Stagiunea 148 s-a încheiat așa cum a început: sub bagheta dirijorului David Molard-Soriano, într-un arc muzical care a legat deschiderea și finalul acestui parcurs. Ne-am bucurat să fim împreună atât în sală, cât și în direct online”,mprturisesc reprezentanții prestigioasei instituții brașovene.
O stagiune incredibilă, plină de evenimente și de momente de neuitat, drept pentru care, inspirații muzicieni mulțumesc pentru fiecare aplauz, pentru fiecare sală plină, pentru fiecare emoție.

