Autor: BrasovBusiness

Municipalitatea anunță că noul corp va avea patru niveluri – demisol, parte și două etaje, în care vor fi amenajate 19 săli de clasă, o sală de sport, o sală multifuncțională și o cancelarie. Consiliul Local a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici Primăria continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii educaționale, fie prin construirea de noi unități de învățământ, fie prin extinderea celor existente, pentru a face față fluxului tot mai mare de preșcolari și elevi, dar și pentru a crește calitatea sistemului educațional. Una dintre unitățile de învățământ care se confruntă cu o problemă majoră legată de lipsa spațiilor pentru desfășurarea orelor…

Read More

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat că autoritățile analizează deschiderea controlată a barajului de la Săcele, măsură necesară pentru gestionarea volumului mare de apă acumulat, ținând seamă de efectele ploilor torențiale din ultimile zile. Aceasta poate conduce la o întrerupere temporară pe Drumul Național 1A, dar este o procedură cunoscută pentru atenuarea riscurilor de inundații. Ministrul interimar al Mediului a explicat miercuri că se ia în considerare ridicarea stăvilarelor de la barajul Săcele din Brașov, o măsură obișnuită în gestionarea acumulării de apă. Intervenția ar permite evacuarea a aproximativ 5 milioane de metri cubi de apă, adăugându-se celor 15 milioane…

Read More

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, sunt impuse restricții în mia multe județe. Din nefericire, în urma ploilor torențiale este afectat traficul feroviar într-o zonă turistică de interes național și international! În județul Brașov: Magistrala 300, între stațiile CF Predeal și Timișu de Sus: terasament surpat pe o lungime de circa 50 metri, fiind afectat sensul Brașov – București, traficul feroviar desfășurându-se alternativ, pe celălalt fir.

Read More

Din cauza ploilor abundente din ultimele zile, mai multe zone din municipiul Brașov au fost inundate. Cea mai gravă situație este în cartierul Stupini. Echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov intervin încă de aseară pentru a-i ajuta pe cetățenii afectați. Echipele de intervenție au reușit eliberarea albiei pârâului Graft, care și-a reintrat în matcă. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, împreună cu ISU Brașov, SGA, ANIF și Compania Apa intervin pentru reducerea efectelor inundațiilor din ultimele ore. -În cartierul Șchei, pe strada Podul…

Read More

Opera Brașov este invitată, pentru al treilea an consecutiv, pe scena Operei Naționale București, în cadrul Bucharest Opera Festival! Asta spune multe! Opera brașoveană va prezenta celebra creație a lui Verdi, „Nabucco”! Sâmbătă, 21 iunie 2025, de la ora 19:00. Biletele se găsesc pe https://bit.ly/3Sl20n6 și la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Read More

Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Brașov va avea loc în ziua de 29-05-2025, ora 10:00, în sala de ședinte a Consiliului. Pe ordinea de zi sunt înscrise 109 proiecte ce urmează a fi dezbătute. PROIECT AL ORDINII DE ZI:1. Aprobarea proceselor-verbale ale ședințelor de îndată ale Consiliului Local din 15.04.2025 și din 17.04.2025, precum și procesul-verbal al ședinței ordinare din 28.04.2025. 2. Proiect de hotărâre privind desemnarea viceprimarului care exercită calitatea de înlocuitor de drept al Primarului.Inițiator: Primarul Municipiului Brașov. 3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului UAT Municipiul Braşov – mai 2025.Inițiator: Primarul Municipiului Brașov. 4. Proiect…

Read More

Astăzi începe „Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Arlechino- Caravana poveștilor“. Biletele se epuizează rapid, așa că nu ratați ocazia! În preambului Zilei Internaționale a Copilului, timp de o săptămână, Brașovul devine… capitala teatrului pentru copii, găzduind spectacole pline de culoare, personaje fantastice și povești ce vor aduce bucurie nu doar celor mici, marcând astfel, pe lângă Ziua Internațională a Copilului, o săptămână de poveste. Hai și voi!!! Bilete online aici: https://eventbook.ro/program/teatrul-arlechino-brasov

Read More

În aceste zile, la Braşov se desfăşoară Adunarea Generală a Asociaţiei Directorilor Economici şi Contabililor din Judeţele din România (ADECJR), structură profesională cu o activitate de 26 de ani, care reunește directori economici din consiliile județene și personal din administrația publică locală cu atribuții in domeniul financiar-contabil. IMPORTANT: La întrunire au participat şi specialişti din Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene. „În decursul activităţii mele de peste 20 de ani în administraţia publică, indiferent de poziţiile pe care le-am ocupat am apreciat munca şi implicarea directori economici…

Read More

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov (CJRAE) a organizat Conferința Internațională „Abordări Moderne în Logopedie și Consiliere Psihopedagogică”, la Aula Universității Transilvania Brasov, în perioada 23-25 mai. Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, a asigurat cadrul perfect de dialog profesional între specialiști, promovând schimbul de bune practici, cercetări de actualitate și metode moderne de intervenție. La ceremonia de deschidere a conferinţei au participat prefectul Mihai Cătălin Văsii, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Ovidiu Tripşa, alături de oficiali din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Consiliul Judeţean Braşov a fost reprezentat de Claudia Duicu, şef Serviciu Resurse Umane…

Read More

Autorițățile brașvene trag un SEMNAL DE ALARMĂ, pe bună dretate! În acest moment sunt identificați 17 urși în intravilanul municipiului, dintre care 10 în municipiu și 7 în Poiana Brașov. Astăzi, conducerea primăriei a convocat toate instituțiile competente în gestionarea acestui fenomen pentru a găsi, de urgență, soluții pentru protejarea locuitorilor Brașovul se confruntă în ultimele săptămâni cu o creștere tot mai mare a numărului de urși care intră în zona locuită a orașului pentru a se hrăni, în majoritatea cazurilor fiind vorba de ursoaice cu pui sau exemplare de urși tineri. Situația este una gravă. Citiți întreaga știre AICI.

Read More